Două concurente se vor alătura, în perioada următoare, în echipa “Faimoșilor”, la Survivor România 2022. Acestea au o condiție fizică de invidiat și sunt pregătite să se impună în cadrul reality-show-ului, difuzat pe Pro TV.
Xonia, Andreea Tonciu și Roxana Ciuhulescu au părăsit, deja, competiția, iar în locul lor vor veni alți concurenți. “Faimoșii” și “Războinicii” vor primi întăriri, iar emisiunea-concurs se anunță, în continuare, spectaculoasă.
Potrivit click.ro, în zilele următoare, în Republica Dominicană, vor sosi noi vedete, unele deja cunoscute în showbiz-ul românesc. Ștefania Stănilă (24 de ani) este prima dintre “Faimoase” care va ajunge la Survivor. Aceasta este campioană la gimnastică și are multe diplome și medalii cucerite la diverse întreceri de profil din țară și străinătate.
Chelsea Gandrabura (21 de ani) este cealaltă “Faimoasă” care va ajunge la Survivor. Aceasta face parte din echipa națională de polo și a mai fost prezentă în show-ul “Splash, vedete la apă”, de la Antena 1. Tânăra este legitimată la CS Dinamo București, unde joacă pe postul de inter stânga.
Chelsea Gandrabura este olimpică la istorie și este studentă la Administrație Publică. Visează să intre în politică și să se angajeze într-un minister. În 2021, s-a scris că tânăra ar fi avut o legătură amoroasă cu Mario Fresh, când au luat parte în emisiunea filmată la Bacău. Cei doi păreau foarte apropiați, însă artistul formează din nou un cuplu cu Alexia Eram, fiica Andreei Esca.
Nu doar fetele vor primi întăriri, ci și băieții. Însă, pentru moment, nu a “răsfulat” numele niciunui posibil concurent.